SELECT ISSUE
Indexed
HIGHLIGHTS
National Awards “Science and Research”
NEW! RJP has announced the annually National Award for "Science and Research" for the best scientific articles published throughout the year in the official journal.
Read the Recommendations for the Conduct, Reporting, Editing, and Publication of Scholarly work in Medical Journals.
The published medical research literature is a global public good. Medical journal editors have a social responsibility to promote global health by publishing, whenever possible, research that furthers health worldwide.
SISTEMUL DE CLASIFICARE A FUNCTIEI MOTORII GROSIERE SI SISTEMUL DE CLASIFICARE A ABILITATII MANUALE IN EVALUAREA PARALIZIEI CEREBRALE
Alexandra Mania, Ana Ulinici, Catalin Prazaru, Georgeta Diaconu and Ioana Grigore
REZUMAT
Paralizia cerebrală (PC) este o boală cerebrală cronică, definită ca un grup de afecţiuni motorii neprogresive care debutează în primul an de viaţă şi care sunt secundare leziunilor survenite la un creier aflat în dezvoltare. La vârsta pediatrică este principala cauză a tulburărilor motorii severe şi invalidante.
Obiectivul lucrării. Încadrarea comparativă în diverse grade de severitate a PC la copil aplicând cele două clasificări: Sistemul de Clasificare a Funcţiei Motorii Grosiere (Gross Motor Function Classification System – GMFCS) şi Sistemul de Clasificare a Abilităţii Manuale (Manual Ability Classification System – MACS).
Material şi metodă. Grupul de studiu a cuprins 129 de copii (43 de fete şi 86 de băieţi), cu vârste cuprinse între 2-18 ani, diagnosticaţi cu diferite forme de PC. Protocolul de studiu a inclus examen clinic general şi examen neurologic.
Rezultate. Dintre pacienţii cu PC urmăriţi, 24 (18,60%) au fost încadraţi la gradul I atât în clasificarea GMFCS, cât şi în MACS. De asemenea, dintre cei 69 de copii care puteau merge independent (GMFCS I+II), 60 aveau dexteritate manuală bună sau foarte bună (MACS I+II). În formele severe de PC (GMFCS V), 32/35 bolnavi nu puteau mânui obiectele fiind încadraţi în MACS V şi 3 puteau manipula numai anumite obiecte, fiind incluşi în MACS IV.
Concluzii. Funcţia motorie grosieră şi abilitatea manuală evoluează pe paliere diferite de gravitate în funcţie de tipul PC. În PC diskinetică, ataxică şi mixtă, s-a remarcat o mai mare corespondenţă între gradele de severitate conturate de cele două clasificări.
Keywords: paralizie cerebrală, funcţie motorie, abilitate manuală, copil