Ioana Minciu

REZUMAT

Paralizia cerebrală reprezintă un grup de tulburări de mişcare, postură, tonus, funcţie motorie, persistente (dar nu neapărat neschimbate), neprogresive, cu debut precoce, datorate unor afecţiuni neprogresive, survenind pe un creier imatur sau în dezvoltare (prenatal, perinatal, postnatal în primii 3-4 ani de viaţă). (1) Se asociază în mod variabil cu: tulburări cognitive, epilepsie, deficite senzoriale, tulburări de comportament. Etiologia paraliziei cerebrale este uneori dificil de identificat, iar neuroimagistica joacă un rol important în acest sens. Scopul lucrării este de a analiza rezultatele investigaţiilor imagistice în relaţie cu clinica. Material şi metodă: este un studiu retrospectiv al pacienţilor internaţi în Clinica de Neurologie pediatrică a Spitalului Al. Obregia în 2010 cu diagnosticul de paralizie cerebrală şi care au avut investigaţii imagistice. Rezultate şi concluzii: au fost analizaţi 379 copii. Majoritatea copiilor (> 87%) cu paralizii cerebrale au avut anomalii neuroradiologice. Pe primul loc ca frecvenţă s-au situat leziunile de substanţă albă, iar pe locul doi leziunile de substanţă albă şi cenuşie. Leziunile de substanţă albă periventriculară s-au corelat cu dipareza spastică. Leziunile de substanţă albă şi cenuşie s-au corelat cu hemipareza spastică, iar cele de substanţă cenuşie cu formele dischinetice. Malformaţiile au fost semnificativ asociate formelor ataxice şi hemiparezelor spastice. Imagistica a fost mai frecvent normală în diparezele spastice. Datele sunt concordante cu cele din literatură. Investigaţiile imagistice au rolul de a contribui la înţelegerea etiologiei şi patogeniei paraliziei cerebrale, formularea unui prognostic, iar pe viitor la găsirea profilaxiei.

Cuvinte cheie: paralizie cerebrală, imagerie prin rezonanţă magnetică, computer tomografie

Full text | PDF