Maria Magdalena Florea and Stela Gotia

REZUMAT

Inflamaţia cronică caracteristică astmului bronşic implică multiple componenete şi este orchestrată de numeroase tipuri celulare, în mod particular de mastocite, eozinofile şi limfocitele CD4+, dar şi de celulele structurale ale căilor respiratorii. Activarea acestor celule conduce la eliberarea a peste 100 de mediatori proinflamatori şi citokine, care determină edem, bronhoconstricţie, infiltrare celulară, hipersecreţie de mucus, hiper-reactivitate bronşică (HRB) şi, nu în ultimul rând, remodelarea bronşică. Aceste modificări se exprimă clinic prin wheezing, dispnee şi tuse şi se asociază în mod caracteristic cu obstrucţia reversibilă a căilor respiratorii. Controlul inflamaţiei alergice în astm se obţine folosind corticosteroizi inhalatori (CSI) ca primă linie terapeutică, dar nu toţi pacienţii răspund, chiar şi atunci când sunt folosiţi în doze mari sau în combinaţie cu alte medicamente, inclusiv β2 agonişti cu durată lungă de acţiune şi/sau antileucotriene. Astfel de pacienţi au nevoie de terapie adiţională. În ultimii ani, pe măsură ce s-a înaintat în cunoaşterea patogeniei astmului, s-au dezvoltat câteva noi terapii antiinflamatorii, cea mai avansată fiind terapia cu Omalizumab (anticorpi antiIgE). Alte opţiuni terapeutice au ca target citokinele pro-inflamatorii sau celulele inflamatorii.

Cuvinte cheie: inflamaţie alergică, astm, tratament anti-inflamator, terapii biologice alternative

Full text | PDF