SELECT ISSUE

Revista Romana de PEDIATRIE | Volumul LXIII, Nr. 1, An 2014
ISSN 1454-0398  |  e-ISSN 2069-6175
ISSN-L 1454-0398
DOI: 10.37897/RJP

Indexed

DOI - Crossref
Similarity Check by iThenticate, worldwide No 1 professional plagiarism checking system
DOAJ
Scopus
NLM Catalog
Ebsco Host - Medline
Semantic Scholar

HIGHLIGHTS

National Awards “Science and Research”

NEW! RJP has announced the annually National Award for "Science and Research" for the best scientific articles published throughout the year in the official journal.

ICMJE- Recommendations

Read the Recommendations for the Conduct, Reporting, Editing, and Publication of Scholarly work in Medical Journals.

Promoting Global Health

The published medical research literature is a global public good. Medical journal editors have a social responsibility to promote global health by publishing, whenever possible, research that furthers health worldwide.

NEFROPATIILE TOXICE IN INTOXICATIILE ACUTE LA COPIL SI ADOLESCENT – PREVALENTA, CAUZE SI FACTORI DE RISC

, and

REZUMAT

Obiective. Incidenţa şi prevalenţa reală a afectării renale în cadrul intoxicaţiilor copilului nu este pe deplin cunoscută, modificările funcţionale şi structurale renale cauzate de nefrotoxine sunt nespecifice şi de multe ori etiologia toxică este trecută în plan secund. Studiul de faţă îşi propune evaluarea prevalenţei nefropatiilor toxice la copii spitalizaţi pentru intoxicaţii acute, etiologia, aspectele clinice şi paraclinice, factorii de prognostic pozitiv sau negativ, frecvenţa folosirii tehnicilor de epurare extrarenală şi impactul acestora asupra supravieţuirii.

Material şi metodă. Am realizat un studiu observaţional, retrospectiv, bicentric pe o perioadă de 10 ani, pe un lot ce a cuprins 82 de pacienţi între 0-18 ani din două centre antitoxice pediatrice: în cadrul secţiei de Toxicologie a SCUC „Grigore Alexandrescu“, Bucureşti şi în cadrul secţiei de Nefrologie şi Toxicologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Copii din Cluj-Napoca. În lotul de studiu au fost incluşi pacienţi cu intoxicaţie acută ce au prezentat în evoluţie injurie renală acută definită după criteriile AKIN.

Rezultate. Prevalenţa injuriei renale acute toxice a fost de 1%. Etiologia acesteia este dominată de medicamente – 36,6% urmate de ciuperci – 24,4%, insecticide – 18,3% şi alcooli cu 11%. În procente mult mai mici au fost implicate substanţele caustice, hidrocarburile, substanţele methemoglobinizante şi plumbul. În grupul intoxicaţiilor medicamentoase au predominat intoxicaţiile plurimedicamentoase, urmate de intoxicaţiile cu antibiotice, cel mai frecvent fiind implicată gentamicina. În cazul intoxicaţiilor plurimedicamentoase substanţele cel mai frecvent implicate au fost: combinaţii de AINS cu Paracetamol şi Metamizol. În cadrul intoxicaţiilor cu ciuperci în majoritatea cazurilor au fost implicate ciupercile cu durată de incubaţie lungă, cel mai probabil Amanita Phalloides. Etiologia intoxicaţiilor cu alcooli a cuprins cel mai frecvent etilenglicolul. În intoxicaţiile cu insecticide etiologia a fost reprezentată mai ales de către insecticidele organofosforice şi carbamate. Pe lotul studiat de 82 de cazuri, s-au înregistrat 26 de decese, mortalitatea a fost de 32%. Au reprezentat factori de risc pentru deces următorii: oliguria, anuria, edemele, manifestările hemoragice, polipneea, semnele de şoc, coma, hepatocitoliza şi insuficienţa hepatică. Metodele de epurare extrarenală sau substituţie renală au fost aplicate în 41% din cazuri. Ele nu au reprezentat factori de protecţie pe lotul studiat.

Concluzii. Intoxicaţiile acute la copil înregistrează o creştere importantă în ultimii ani în toată ţara. Cazurile cu injurie renală acută toxică au un prognostic de multe ori rezervat, astfel că acestea, precum şi factorii de risc asociaţi trebuie identificate şi diagnosticate rapid în vederea instituirii unui tratament ierarhizat precoce şi eficient.

Cuvinte cheie: nefropatie toxică, injurie renală acută, nefrotoxicitate

Full text | PDF

Leave a Reply